Coreea de Nord prezintă imagini cu rachetele sale cele mai avansate

197

Articole de la același autor

Televiziunea din Coreea de Nord a arătat imagini cu rachetele cele mai avansate ale acestei ţări, prezentate luni la o expoziţie de armament la Phenian, unde liderul nord-coreean Kim Jong Un a susţinut dreptul ţării sale la autoapărare, relatează miercuri agenţia EFE.

În imagini au fost văzute, printre altele, cea mai mare rachetă intercontinentală din arsenalul nord-coreean, Hwasong-16, şi noua rachetă hipersonică testată pentru prima dată cu câteva săptămâni în urmă.

Potrivit Agerpres, Hwasong-16, văzută prima dată la parada militară din octombrie 2020, a fost expusă pe enorma sa platformă mobilă de lansare constituită dintr-un transportator cu 11 osii, iar monitoarele expoziţiei o prezentau sub denumirea de Hwasong-17.

Imaginile difuzate de postul de stat KCTV au arătat din diferite unghiuri şi Hwasong-8, noua rachetă hipersonică ce până în prezent era cunoscută doar dintr-o fotografie.


Pe lângă alte rachete de ultimă generaţie (Hwasong-15, KN-23, KN-24 şi KN-25), a fost prezentată şi o rachetă din familia Pukguksong (care funcţionează cu combustibil solid, ceea ce o face mult mai uşor de desfăşurat şi lansat), ce nu a fost văzută până în prezent şi al cărei nume este necunoscut.

La expoziţie au venit Kim Jong Un şi sora sa Kim Yo Jong, precum şi membri ai biroului politic şi figuri-cheie ale programului de înarmare nord-coreean, toţi asistând şi la un spectacol aerian şi la o demonstraţie de luptă a trupelor.

Imaginile de la această demonstraţie arată soldaţii care îşi manifestă abilităţile de a arunca cuţite sau de a sparge cărămizi şi ţiglă lovind cu pumnul sau cu capul, cu mişcări de taekwondo.

Kim Jong Un a rostit apoi un discurs în care a susţinut dreptul ţării sale de a dezvolta arme pentru a se apăra în faţa ''forţelor ostile'' şi a dat asigurări că politica SUA faţă de ţara sa este în continuare neschimbată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6409 secunde