Coronavirus: Persoanele vaccinate pot transmite ușor acasă varianta Delta, relevă un studiu britanic

Joi, 28 Octombrie 2021, 20:56
342
Persoanele vaccinate anti-COVID-19 pot transmite cu uşurinţă varianta Delta a coronavirusului contacţilor cu care împart aceeaşi locuinţă, relevă un studiu britanic publicat joi de revista The Lancet, preluată de agenţiile Reuters şi EFE.

Studiul efectuat de Imperial College London arată cum varianta Delta se poate răspândi inclusiv în rândul populaţiei vaccinate.

Potrivit Agerprres, autorii cercetării subliniază însă că această constatare nu slăbeşte nicidecum argumentul că vaccinarea anti-COVID-19 este cea mai bună cale de a diminua riscul unei forme severe de boală, dar mai observă faptul că sunt necesare dozele booster ca urmare a scăderii în timp a efectului vaccinului.

O altă concluzie a studiului este că la persoanele vaccinate infecţiile au dispărut mai repede, dar încărcătura lor virală este similară cu cea a nevaccinaţilor.

''Prin prelevarea repetată şi frecventă de probe de la contacţii unor cazuri COVID-19, am descoperit că persoanele vaccinate pot contracta şi transmite infecţia în propriul cămin, inclusiv celor vaccinaţi'', spune Anika Singanayagam, coautor al studiului.

Concluziile studiului oferă o explicaţie importantă asupra cauzei ce face ca varianta Delta să provoace în continuare un număr mare de cazuri de COVID-19, chiar şi în ţările cu rate ridicate ale vaccinării.

În cadrul cercetării la care au participat 621 de persoane testate pozitiv s-a descoperit că, din 205 contacţi ai celor infectaţi, 38% dintre aceşti contacţi nevaccinaţi au fost testaţi pozitiv, faţă de 25% în cazul contacţilor vaccinaţi.

Contacţii vaccinaţi şi testaţi pozitiv pentru COVID-19 au primit vaccinul în medie cu mai mult timp în urmă comparativ cu cei testaţi negativ. Aceasta este conform autorilor studiului o dovadă ce confirmă scăderea în timp a imunităţii date de vaccinare şi nevoia administrării dozelor de supra-rapel.

Referindu-se la situaţia specifică a Marii Britanii, epidemiologul Neil Ferguson consideră pe baza acestui studiu că transmisibilitatea ridicată a variantei Delta face puţin probabil ca această ţară să obţină imunitatea de grup pentru o perioadă mai lungă de timp.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2444 secunde