Curtea Supremă a SUA ar putea limita puterea președintelui de a numi oficiali

87
Curtea Supremă a SUA ar putea limita puterea președintelui de a numi oficiali - curtea-1389705225.jpg

Articole recomandate

Curtea Supremă americană pare să încline către o limitare a puterii constituționale a președintelui de a numi prin decret oficiali în domeniul justiției și administrației federale.

Cei nouă judecători de la cea mai înaltă instanță din Statele Unite, ei-înșiși numiți pe viață de către președinte, au studiat cazul a trei numiri prin decret, efectuate la 4 ianuarie 2012 de către președintele american Barack Obama, la Biroul Național al Muncii (NRLB), perioadă în care Senatul nu se afla în sesiune.

În acest caz, adversarii republicani ai lui de Obama contestă validitatea acestor numiri. Ei acuză Casa Albă că a forțat și a încălcat Constituția, argumentând că aceste numiri prin decret sunt posibile doar în timpul vacanței parlamentare, dar nu era cazul la data respectivă.

Inclusiv judecătorii progresiști par să încline către argumentele societății Noel Canning, care, nemulțumită de decizia NLRB, a contestat la tribunal legitimitatea acestor numiri.

"Este o problemă politică, nu una constituțională", a declarat judecătorul progresist Stephen Breyer, apreciind că "prevederile Constituției joacă în favoarea adversarilor Guvernului".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 15 Ianuarie 2014
Stire din Actual : Atentat cu bombă la Atena
Miercuri, 15 Ianuarie 2014
Stire din Actual : Atentat cu bombă la Cairo
Miercuri, 15 Ianuarie 2014
Stire din Actual : Australia, afectată de caniculă
Pagina a fost generata in 1.5589 secunde