CUTREMUR DEVASTATOR, de 7,4 grade, ÎN JAPONIA! Mai mulţi morţi şi răniţi

200
CUTREMUR DEVASTATOR, de 7,4 grade, ÎN JAPONIA! Mai mulţi morţi şi răniţi - 646x404-1647502575.jpg
Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 100 au fost rănite în urma seismului puternic cu magnitudinea de 7,4 grade care a lovit miercuri seara estul Japoniei, ducând la emiterea unei alerte de tsunami pe coasta de nord-est a ţării, relatează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Un tren de mare viteză a deraiat la nord de oraşul Fukushima, fără a produce victime, din cauza seismului care a provocat crăpături pe autostrăzi şi a răsturnat vitrinele din magazine, în timp ce zeci de mii de locuinţe continuau să fie lipsite de energie electrică joi dimineaţa.

Pagubele păreau însă relativ minore în comparaţie cu puterea seismului care a afectat în principal prefecturile Fukushima şi Miyagi din nord-estul Japoniei.

Joi dimineaţa, Hirokazu Matsuno, purtătorul de cuvânt al guvernului, a raportat patru morţi şi 107 persoane rănite, dintre care mai multe grav.

Premierul nipon Fumio Kishida a declarat că guvernul va fi în alertă maximă în legătură cu posibilitatea producerii unor noi seisme puternice în următoarele două-trei zile.

Potrivit Agenţiei nipone de meteorologie (JMA), epicentrul cutremurului care s-a produs miercuri la ora locală 23:36 (14:36 GMT) a fost localizat la 60 de kilometri adâncime în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Fukushima, unde o centrală nucleară a fost devastată de un tsunami în 2011.

Agenţia a emis imediat un avertisment pentru valuri de un metru înălţime. În final, valuri de 30 cm au fost măsurate în Ishinomaki, prefectura Miyagi. Avertizarea de tsunami a fost ridicată complet joi, la ora locală 05:00 (20:00 GMT).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.48 secunde