Damascul face apel la refugiații sirieni să se întoarcă acasă

127
Damascul face apel la refugiații sirieni să se întoarcă acasă - miganti-1485794013.jpg

Articole recomandate

Guvernul de la Damasc a făcut apel luni la refugiații sirieni să se întoarcă în țară, fără a comenta totuși în mod direct decizia controversată a noului președinte american Donald Trump de a interzice intrarea în SUA a tuturor refugiaților, relatează Agerpres.ro.



Șeful diplomației siriene, Walid Muallem, "a reluat apelul guvernului către refugiații sirieni instalați în țările vecine să se întoarcă în țară, reafirmându-și disponibilitatea de a-i primi și de a le asigura o viață demnă", a transmit agenția oficială Sana.

Ministrul de externe sirian a făcut aceste declarații în cursul unei întâlniri la Damasc cu Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi.

Regimul sirian nu a reacționat încă oficial după semnarea, vineri, de către Donald Trump a unui decret ce interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite a tuturor refugiaților timp de 120 de zile și pe termen nedefinit în cazul refugiaților sirieni. Decretul interzice de asemenea intrarea timp de 90 de zile în SUA a cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane despre care Washingtonul consideră că adăpostesc pepiniere de teroriști — Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.

Declarația oficialului sirian survine după ce duminică armata siriană a recucerit din mâinile rebelilor regiunea Wadi Barada, din apropiere de Damasc, vitală pentru aprovizionarea cu apă a capitalei siriene, care nu mai are apă potabilă din 22 decembrie.

Victoria trupelor siriene din Wadi Barada și pierderea de către rebeli a orașului Alep, în decembrie anul trecut — cea mai importantă înfrângere suferită de rebeli de la începutul războiului, în 2011 — îi limitează pe insurgenți la fiefurile din regiunea Ghouta de est, la est de Damasc, cele din provincia nord-vestică Idleb și cele din sudul țării.

Războiul declanșat după reprimarea manifestațiilor pașnice împotriva regimului din 2011 s-a soldat până în prezent cu peste 310.0000 de morți și milioane de refugiați.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9964 secunde