De ce Macron și Putin au stat luni departe unul de altul, la capetele unei mese de 4 metri lungime

507
De ce Macron și Putin au stat luni departe unul de altul, la capetele unei mese de 4 metri lungime - jmhhc2g9mtg4yza2n2nlnzvjngewntkz-1644569572.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a dorit să se supună unui test PCR cerut de Kremlin înaintea întrevederii sale cu omologul său rus Vladimir Putin, motiv pentru care ţara gazdă a impus o distanţă uriaşă pentru o convorbire "tete-a-tete" între cei doi lideri, pentru a evita eventuale îmbolnăviri, transmite EFE, care citează surse de la Palatul Elysee.

Potrivit surselor citate, "condiţiile de protocol care ar fi permis o întâlnire între cei doi şefi de stat cu o distanţă mai mică între ei (...) nu au fost nici acceptabile, nici compatibile cu problemele aflate pe agenda" liderului francez.

Imaginile cu masa enormă la care cei doi preşedinţi şi-au desfăşurat întrevederea au atras atenţia, cu toate că a fost vorba despre aceeaşi masă la care Putin a primit şi alţi lideri, notează EFE.

Surse franceze nu au dorit să confirme dacă, aşa cum au relatat unele mass-media, refuzul lui Macron de a face un test PCR are legătură cu faptul că el nu doreşte ca Rusia să intre în posesia ADN-ului său.

Aceleaşi mijloace de comunicare în masă au menţionat că Emmanuel Macron s-a supus unui test PCR înainte de a pleca spre Rusia şi unui test antigen odată ajuns în această ţară, însă ambele au fost efectuate de personal medical francez.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4943 secunde