De la începerea războiului, 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România

138
De la începerea războiului, 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România - azil-1646242960.jpg

Articole de la același autor

De la începerea războiului în Ucraina şi până în prezent, 1.070 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, informează Ministerul Afacerilor Interne. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

"Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală. Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei", precizează MAI.

Potrivit Digi24 la acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 87,1%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI precizează că, în ultimele 24 de ore, 71.364 de persoane, dintre care 23.862 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 78.584 de persoane, dintre care 17.783 de cetăţeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Doi români au fost răpiți în India!
Pagina a fost generata in 0.5225 secunde