Descoperirea unor documente confidenţiale incomodează administraţia Biden

121
Descoperirea unor documente confidenţiale incomodează administraţia Biden - fondbidenadministratie-1673541063.jpg

Articole de la același autor

Casa Albă, evident stingherită, s-a confruntat miercuri, 11 ianuarie, cu întrebări insistente privind descoperirea unor documente confidenţiale care datează din perioada vicepreşedinţiei lui Joe Biden, o dezvăluire incomodă, în contextul în care autorităţile investighează o problemă similară, dar de dimensiuni mai largi, legată de Donald Trump, comentează AFP.

Administraţia preşedintelui democrat a confirmat până în prezent că un număr redus de documente confidenţiale, aproximativ 10, au fost găsite într-un dulap încuiat din Penn Biden Center, un think tank din cadrul Universităţii Pennsylvania unde Joe Biden a avut pe vremuri un birou.

Dar asistenţii săi au descoperit cel puţin un lot suplimentar de documente, a dezvăluit miercuri canalul NBC News, urmat de alte media.


Cu această răsturnare a situaţiei, cazul ar urma să facă zgomot în continuare şi s-ar putea dovedi incomod pentru ancheta asupra numeroaselor documente stocate de Donald Trump în reşedinţa sa din Florida, după plecarea sa de la Casa Albă în 2021.


Acest caz este mult mai grav, poliţia federală (FBI) confiscând în cursul unei percheziţii spectaculoase mii de documente, printre care vreo sută clasificate secrete de apărare, pe care republicanul a refuzat să le restituie. Dar descoperirea rămâne incomodă pentru un preşedinte care se laudă cu etica sa.


Potrivit comentatorilor, ar putea introduce şi consideraţii politice delicate în ancheta asupra lui Donald Trump care a cerut imediat ca preşedintelui democrat să i se acorde aceeaşi atenţie.

„Când va percheziţiona FBI-ul numeroasele reşedinţe ale lui Joe Biden sau chiar Casa Albă?”, a reacţionat el.

Casa Albă susţine că, dacă s-au făcut greşeli, administraţia cel puţin le-a rectificat imediat.

Imediat ce au fost găsite primele documente, la sfârşitul lui noiembrie, avocaţii le-au predat Arhivelor Naţionale care gestionează acest tip de dosare, s-a apărat instituția.


Avocaţii au plecat în căutarea unor eventuale documente rătăcite în alte locuri, a adăugat executivul. Asta ar putea explica descoperirea altor hârtii miercuri, aşa că s-ar putea să nu fie ultimele.

Pentru a dezamorsa acuzaţiile de ingerinţă politică, procurorul general al SUA, Merrick Garland, a încredinţat cazul unui procuror din Chicago numit în timpul administraţiei Trump.


Investigaţia a fost evocată de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, pentru a justifica refuzul său de a răspunde miercuri la întrebările jurnaliştilor despre aceasta. Ceea ce nu a fost suficient pentru a-i opri.

„Vom fi limitaţi în ceea ce putem spune aici”, a declarat ea.

Întrebată insistent, ea a trimis la declaraţia prudentă a lui Joe Biden de marţi, în care președintele a dat asigurări că nu cunoaşte conţinutul lor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7918 secunde