O conferință de presă inutilă!

Dezorganizare și statistici depășite în cazul copiilor cu părinți plecați în străinătate

1604
Încă de acum două săptămâni, de când am fost anunțați că la următoarea conferință de presă de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța vom afla amănunte legate de situația abandonului școlar și de situația copiilor rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate speram ca această întâlnire să fie una cu-adevărat interesantă. Ca dovadă și numărul mare
de reprezentanți ai presei participanți, ieri, la evenimentul organizat la sediul ISJ.

Din păcate, așteptările ne-au fost înșelate. Timp de două ore am încercat să aflăm de la cele două participante la conferință, respectiv Rodica Constantin, director Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța, și de la Cornelia Popa - psiholog doctor, coordonator al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică Constanța, date concrete legate de cele două subiecte.
La un moment dat, am trăit cu impresia că le tragem cu cleștele informația și tot nu reușim să ne "lipim". Nu de ceva senzațional, stimată dr. Popa! Reiterez faptul că nu ținem să fim acel element perturbator din viața elevilor, acel element care le influențează în mod negativ viața prin știrile pe care le aducem cititorilor.
Vrem să aflăm și noi de ce se înființează atâtea centre județene, ce rol au ele în viața elevilor, ce fac, concret, pentru a schimba o situație care îl are ca subiect pe copilul cu probleme.

Statistici depășite
Cu toate că instituțiile de învățământ constănțene aveau ca termen de predare a situației elevilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate data de 5 noiembrie, ieri, din 549 de școli câte are județul, doar 53 au raportat un total de 2.448 elevi cu părinți plecați. Întrebată ce fac în acest caz, directoarea CJRAE ne-a răspuns că așteaptă în continuare de la directori raportările: "Sunt școli care nu au acces la internet, nu au telefon și nu pot raporta" - a fost o scuză cât se poate de jenantă.
Întrebată cum acționează concret pentru ajutorarea acestor copii care suferă în principal în plan afectiv, ni s-a vorbit din nou de proiecte, strategii, echipe mixte și un club al elevilor care să se întâlnească în sediul acestei noi instituții considerate de învățământ. "Trebuie mai întâi să vedem despre ce este vorba", a declarat prof. Rodica Constantin.
Revolta ne-a cuprins cu-atât mai mult când am auzit de șabloane de genul. "Școala trebuie să răspundă cerințelor elevului și nu elevul cerințelor școlii".

Lecție de psihopedagogie cu citate din Octavian Paler
Tot respectul pentru doctorul în științele educației Cornelia Beatrice Popa, dar, din nefericire, atâta timp cât nu vom depăși nivelul declarativ al intențiilor noastre și cât nu vom depăși stadiul pliantelor și afișelor-îndemn, nici elevii nu vor reuși să înțeleagă rostul psihopedagogilor din școli.
Cel mult la orele de clasă, pentru că la cabinet nu ajung decât cei "pedepsiți", care consideră acest locușor ca pe un bau-bau.
În rest, n-am putut afla de ce există 60 de cabinete interșcolare de asistență psihopedagogică, cum acționează ele împotriva abandonului. Întrebată dacă există o situație a acestui nou flagel în școli, ne-a declarat că doar șase școli au raportat acest lucru. Ca, mai apoi, la redacție să primim un comunicat prin care eram anunțați că încă 40 de școli au raportat situația abandonurilor școlare. S-o fi făcut în timpul conferinței?
De asemenea, am mai primit, tot pe email, și un centralizator al cazurilor de violență înregistrate în perioada 15 septembrie - 26 octombrie.
Și-atunci cum să nu ne întrebăm ce rost a avut această conferință de presă atâta timp cât informația ne-a parvenit pe email.
Și, așa cum se precizează în cuvântul înainte al BIFA pe noiembrie: "Nemulțumirea care ar permite o ameliorare este preferabilă resemnării" (Guy Roustang). Așteptăm!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4153 secunde