Directorul BioNTech estimează ca in 2022 ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătățit împotriva covid

166
Directorul BioNTech estimează ca in 2022 ar putea fi nevoie de un vaccin îmbunătățit împotriva covid - pfizer-1633266938.jpg
Directorul general al companiei care a dezvoltat primul vaccin împotriva Covid-19 crede că este posibil ca la mijlocul anului următor să fie nevoie de un vaccin îmbunătăţit care să protejeze organismul împotriva mutaţiei virusului.

Într-un interviu pentru Financial Times, Ugur Sahin, CEO-ul firmei germane de biotehnologie BioNTech, a spus că în timp vor apărea mutaţii ale virusului care pot ocoli sistemul imunitar al organismului. "În acest an un vaccin diferit este complet inutil. Însă la mijlocul anului următor ar putea apărea o nouă situaţie", a prognozat Ugur Sahin.

Potrivit Agerpres, un parteneriat între BioNTech şi grupul farmaceutic american Pfizer a lansat pe piaţă primul vaccin împotriva Covid-19. Acesta a fost şi primul vaccin bazat pe tehnologia mRNA care a fost aprobat de autorităţile de reglementare precum şi cel mai bine vândut medicament la nivel mondial în acest an.

Potrivit lui Ugur Sahin, actualele variante ale Covid-19 care circulă în prezent, în special tulpina Delta, sunt mai contagioase dar nu sunt suficient de diferite pentru a submina eficacitatea actualelor vaccinuri. Însă în cele din urmă virusul va dezvolta mutaţii care pot ocoli sistemul imun oferit de vaccin astfel că va fi nevoie de o versiune concepută special pentru nouă tulpină, crede Ugur Sahin.

"Virusul nu va dispărea şi se va adapta. Nu avem niciun motiv să presupunem că următoarea generaţie a virusului va fi mai uşor de gestionat pentru sistemul imunitar decât actuala generaţie. Este vorba de o evoluţia continuă iar această evoluţie tocmai a început" a spus Ugur Sahin.

Directorul BioNTech a refuza să facă predicţii cu privire la preţul vaccinului BioNTech/Pfizer în viitor dar a spus că se aşteaptă ca lumea să aibă nevoie de vaccinul său şi în următorii ani.

Autorităţile americane au anunţat luna trecută că vor cumpăra alte 500 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer la un preţ special pe care le vor dona ţărilor cu venituri reduse.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.361 secunde