Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin în SUA

180
Donald Trump l-a invitat  pe Vladimir Putin în SUA - donald-1524235044.jpg
Președintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice, să întreprindă o vizită în SUA și a afirmat că va fi bucuros să-l primească pe președintele rus la Casa Albă, a anunțat, vineri, RIA Novosti, citând Ministerul de Externe rus, informează Agerpres.

Agenția de presă rusă îl citează pe ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia Donald Trump a revenit asupra invitației de mai multe ori în timpul discuției telefonice cu Vladimir Putin. Președintele american i-a spus omologului rus că ar fi bucuros să efectueze la rândul său o vizită în Rusia, adaugă RIA Novosti.

Totodată, șeful diplomației ruse a declarat că loviturile aeriene ale SUA în Siria au anulat orice obligație morală a Rusiei de a nu furniza aliatului său sirian Bashar al-Assad sisteme antirachetă S-300.

Serghei Lavrov a declarat, de asemenea, că înainte de atacurile aeriene americane asupra unor ținte din Siria, Rusia le-a transmis oficialilor americani care zone din Siria reprezintă "linii roșii" pentru Moscova, iar acțiunea militară americană nu a depășit aceste linii.

Totodată, Lavrov și-a exprimat convingerea că președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump nu vor permite o confruntare între țările lor.

În fine, șeful diplomației ruse a mai anunțat că Rusia nu se va oferi să găzduiască o întrevedere între Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un. Trump a declarat că încearcă să aibă o întrevedere cu Kim pentru a disipa tensiunile din Peninsula Coreea. Potrivit lui Serghei Lavrov, o astfel de întrevedere ar diminua riscul unei soluționări militare a situației din peninsulă. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2234 secunde