Două bombardiere americane au survolat Peninsula Coreeană

172
Două bombardiere americane au survolat Peninsula Coreeană - b-1507704357.jpg
Șase avioane militare, între care două bombardiere grele ale Statelor Unite, au survolat marți Peninsula Coreeană, efectuând o simulare de tragere, în cel mai recent exercițiu de forță față de Coreea de Nord, transmite Agerpres.


Forțele Aeriene din Pacific ale SUA (PACAF) au precizat că două bombardiere strategice B-1B au zburat deasupra apelor din largul coastei de est a peninsulei. Acestora li s-au alăturat două avioane de luptă F-15K ale Coreei de Sud și alte două avioane F-15 ale Japoniei.

"A zbura și a ne antrena pe timp de noapte cu aliații noștri, de o manieră sigură și eficientă, reprezintă o importantă capacitate comună a SUA, Japoniei și Coreei de Sud, îmbunătățind abilitatea tactică a aviatorilor fiecărei națiuni", a spus Patrick Applegate, de la Centrul de Operațiuni Aeriene 613 al SUA.

"Aceasta este o demonstrație clară a capacității noastre de a realiza operațiuni fără întrerupere cu toți aliații noștri, în orice moment și în orice loc", a adăugat acesta.

Misiunea a fost efectuată marți noaptea.

Phenianul a marcat 72 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor din Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) și nu a răspuns la exercițiile militare.

Tot marți, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost informat de echipa sa de securitate națională asupra "unei serii de opțiuni" de răspuns la amenințările Coreei de Nord, în fața unei eventuale agresiuni.

După cum a informat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, la întâlnirea cu președintele american au luat parte secretarul Apărării, James Mattis, și șeful Statului Major Interarme, Joseph Dunford.

"Reuniunea de informare și discuția s-au axat pe o serie de opțiuni de răspuns la orice formă de agresiune a Coreei de Nord sau, dacă ar fi necesar, pentru a împiedica o amenințare a Coreei de Nord cu arme nucleare la adresa Statelor Unite și a aliaților lor", a arătat Sanders.

La finalul săptămânii, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a promis că va continua dezvoltarea programului nuclear pentru a face față amenințărilor SUA, iar președintele american, Donald Trump, a spus că "un singur lucru va merge" în privința Phenianului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1989 secunde