Dronele - armele ucigașe ale americanilor

1036
1
Dronele - armele ucigașe ale americanilor - drona-1324482642.jpg

Una dintre armele preferate ale administrației Barack Obama, președintele care a primit premiul Nobel pentru Pace, este drona - avionul fără pilot care ucide suspecți de terorism în Pakistan, cu o apăsare de buton din SUA. SUA au început să dezvolte programul ce vizează folosirea acestor aeronave cu mult timp înainte de venirea lui Obama. Actuala administrație a folosit însă intensiv arma.
SUA au lansat numai în Pakistan în jur de 300 de atacuri cu drone, din 2004 și până acum, și au ucis în jur de 2.000 de oameni, potrivit BBC. Majoritatea sunt suspecți de terorism sau de susținerea talibanilor, dar multe voci spun că printre victime s-au aflat în mai multe rânduri civili nevinovați.
Administrația președintelui democrat Barack Obama este cea care a folosit intensiv sofisticata, dar și controversata armă în Pakistan sau Afganistan, dar și în Somalia sau Yemen. Avioanele fără pilot au devenit practic arma principală a SUA în lupta împotriva talibanilor și a al-Qaida.
În primele 21 de luni de la inaugurarea președintelui Obama, fuse-seră aprobate nu mai puțin de 120 de atacuri ale dronelor. Adminis-trația lui George W. Bush ordonase numai 60 de atacuri în decurs de opt ani, potrivit Der Spiegel.
Cele mai multe drone sunt lansate de la baza americană din Kandahar, Afganistan, și sunt dirijate din SUA. Există două programe americane și două centre de dirijare a dronelor, al CIA și al Armatei SUA. Piloții CIA sunt instalați confortabil în catacombele sediului Agenției, din Langley, Virginia, la 11.000 de kilometri distanță de Afganistan. Centrul Armatei SUA de dirijare a dronelor se află la o bază militară din deșert, lângă Nevada, nu departe de Las Vegas. Centrele de control sunt asemănătoare. Sigure, sterile, dotate cu aparatură sofisticată.
Piloții mânuiesc aparatele zburătoare cu ajutorul monitoarelor și al joystick-urilor. O simplă apăsare de buton duce la pierderi de vieți omenești. După terminarea programului, piloții fac naveta până acasă, iar a doua zi dimineață se întorc la birou.



Comentează știrea

Radu Frasinel
24 decembrie 2011
drone

O tehnologie foarte performanta!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2351 secunde