Echipa lui Obama îl critică pe Mitt Romney

211
Echipa lui Obama îl critică pe Mitt Romney - mitt-1338383012.jpg
Echipa de campanie a lui Barack Obama l-a criticat pe republicanul Mitt Romney pentru legăturile pe care le are cu magnatul în imobiliare Donald Trump, care continuă încă să se îndoiască de faptul că pre-ședintele democrat ar fi născut în Statele Unite.

Romney și Trump vor participa împreună la o reuniune de strângere de fonduri în Las Vegas.

"Faptul că Mitt Romney continuă să îi fie asociat lui Donald Trump și refuză să îi condamne teoriile rușinoase de complot demon-strează lipsa sa de autoritate morală", a declarat o purtătoare de cuvânt a echipei de campanie a lui Obama, Stephanie Cutter.

"Dacă Mitt Romney nu are tăria de a se opune unui șarlatan precum Donald Trump pentru că este prea preocupat să-și umple conturile pentru campania sa, ce fel de președinte poate fi el?", a continuat Cutter.

Echipa democrată a difuzat de asemenea și o înregistrare video prin care se face o paralelă între felul în care Romney a luat poziție față de acest subiect și cel al candidatului republican din 2008, John McCain, care a respins la un moment dat afirmațiile unei femei care îl califica pe Obama ca fiind "arab".

Trump continuă să susțină faptul că Obama nu este născut în Statele Unite, condiție necesară pentru a deveni președinte, conform Constituției acestei țări. În mai 2011, Casa Albă a încercat să pună capăt acestei controverse dând publicității certificatul de naștere integral al președintelui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3581 secunde