Elveţienii decid prin referendum neutralitatea emisiilor până în 2050 şi impozitarea corporaţiilor internaţionale

136
Elveţienii decid prin referendum neutralitatea emisiilor până în 2050 şi impozitarea corporaţiilor internaţionale - 1-1687089108.jpg
Elveţienii s-au pronunţat, duminică, 18 iunie, prin referendum, pentru neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 şi pentru impozitarea cu 15% a corporaţiilor internaţionale, informează agenţia AFP.

Estimările grupului de presă Tamedia la orele 10.15 GMT, la un sfert de oră după încheierea votului, arată că legea pentru combaterea modificărilor climatice a întrunit 57,7% din opţiunile exprimate, iar noua taxă pentru firme a fost susţinută de peste 79% din participanţii la referendum.

Singurul partid care s-a opus reformelor ecologiste a fost UDC - cel mai mare din Elveţia, reprezentant al dreptei radicale. Campania sa în care prezicea că ţara va rămâne fără curent şi va tremura de frig nu a convins însă electoratul, care a dat curs apelurilor guvernului federal şi ale tuturor celorlalte partide mari şi a votat „da”.

Proiectul de lege privind emisiile prevede reducerea treptată a consumului de petrol şi gaze, însă nu îl interzice. În paralel, Elveţia va trebui să producă mai multă energie din surse regenerabile - hidrocentrale şi sisteme solare - şi să susţină sisteme de încălzire mai ecologice, cum ar fi pompele de căldură. Proprietarii urmează să primească în total până la 200 de milioane de franci elveţieni, timp de un deceniu, pentru a trece la astfel de sisteme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3055 secunde