Emmanuel Macron a sosit la Tel Aviv pentru a exprima deplina solidaritate a Franţei cu Israelul

434
Emmanuel Macron a sosit la Tel Aviv pentru a exprima deplina solidaritate a Franţei cu Israelul - 1-1698136852.jpg
Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit, marţi, 24 octombrie, la Tel Aviv, pentru a exprima deplina solidaritate a Franţei cu Israelul, după atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas care a făcut peste 1.400 de morţi pe 7 octombrie, informează agenţia AFP.

Şeful statului francez va îndemna de asemenea la protejarea populaţiilor civile în Gaza, în timp ce Israelul a bombardat masiv enclava ca ripostă la atac, cu obiectivul declarat de a distruge Hamas, a anunţat Palatul Elysee.

Emmanuel Macron va pleda pentru un armistiţiu umanitar care să permită accesul de ajutor în Gaza, aflată sub blocadă completă, şi ieşirea din acest teritoriu a ostaticilor luaţi de Hamas în timpul atacului, potrivit Preşedinţiei franceze.

Şeful statului francez va avea întrevederi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu preşedintele Isaac Herzog, precum şi cu liderii opoziţiei Benny Gantz şi Yair Lapid, la Ierusalim.

De asemenea, Macron se va întâlni, la Tel Aviv, cu familii ale francezilor sau franco-israelienilor ucişi sau răpiţi ca ostatici de Hamas în Gaza.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4224 secunde