Emmanuel Macron anunţă un proiect de lege privind un ajutor pentru a muri
Articole de la același autor
„Pacienţii majori, capabili de un discernământ deplin şi complet, loviţi de o maladie incurabilă cu prognostic vital angajat pe termen scurt şi mediu şi care au suferinţe refractare, care nu pot fi atenuate, vor putea cere să poată fi ajutaţi să moară”, a precizat şeful statului francez.
Minorii şi pacienţii care suferă de boli psihiatrice sau neuro-degenerative care le alterează discernământul, precum Alzheimer, vor fi excluşi de la această posibilitate.
În cazul unui aviz favorabil din partea unei echipe medicale, persoanei îi va fi prescrisă o substanţă letală, pe care aceasta va putea să şi-o administreze singură sau cu ajutorul unei terţe persoane dacă ea nu este în măsură să reuşească fizic acest lucru.