"Epidemie" de sarcini într-un spital din Arizona

161

Articole recomandate

Sarcina pare să fi devenit contagioasă într-un spital din Mesa, Arizona (SUA), unde 16 asistente medicale au rămas gravide în aceeași perioadă, scrie BBC News.

Asta înseamnă 10% din personalul asistentelor de la unitate de terapie intensivă, iar pacienții au început să remarce "epidemia" de gravide, povestesc asistentele, scrie hotnews.ro. La o conferință de presă, femeile au dat dovadă de umor, spunând că, pesemne, este ceva în apă sau este un plan bine pus la cale pentru a-și lua vacanțe de Crăciun.

Prima naștere este așteptată în septembrie, iar ultima în ianuarie. Rochelle Sherman, care mai are aproximativ o lună până la naștere, a spus: "Nu cred că ne-am dat seama cât de multe suntem însărcinate până în momentul în care am făcut un grup pe Facebook. E ca și cum ar fi avut un pact secret", a mai spus ea.

Colega ei Jolene Garrow a mulțumit personalului medical care a preluat din atribuțiile lor, pentru că unele operațiuni nu pot fi făcute de femei însărcinate, cum ar fi îngrijirea pacienților cu boli contagioase sau tratamentele pentru bolnavii de cancer. Săptămâna viitoare, înainte de a începe să intre în concediul de maternitate de 12 luni, viitoarele mame vor da o petrecere, ritual tradițional american, care se ține înainte de nașterea copilului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Octombrie 2015
Stire din Sănătate : Nașterea,  o experiență unică
Pagina a fost generata in 1.9568 secunde