Erdogan denunţă un "joc periculos" al Greciei în Marea Egee

147
Erdogan denunţă un

Articole recomandate

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat „politica provocatoare” a Greciei în Marea Egee şi „jocul periculos” al Atenei după desfăşurarea militară greacă în două insule, relatează agenţia AFP, consultată de Agerpres.

„Monitorizăm politica provocatoare a Greciei”, a declarat Erdogan în finalul reuniunii cabinetului său.

Ankara a denunţat, duminică, desfăşurarea unor vehicule blindate în insula Samos - cea mai apropiată de Turcia, la numai 1,3 km distanţă - şi Lesbos (15 km distanţă de coasta turcă).

„Este un joc periculos pentru poporul grec, care este utilizat ca o marionetă”, a declarat preşedintele turc, potrivit căruia această „acumulare de mijloace militare, asemănătoare unei invazii, trebuie să-i îngrijoreze într-o mai mare măsură pe greci decât pe noi, turcii”.

„Aceşti paşi greşiţi nu fac decât să împingă Grecia înapoi în mocirlă”, a mai denunţat Erdogan, avertizând că „va utiliza toate mijloacele de care dispune” pentru a apăra Turcia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4345 secunde