Erdogan: „Ne vom elibera oraşele, le vom salva de aceşti slujitori ai imperialismului şi terorismului”

132
Erdogan: „Ne vom elibera oraşele, le vom salva de aceşti slujitori ai imperialismului şi terorismului” - 1-1705652710.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a prezentat candidatul la alegerile municipale din 31 martie la Ankara, care va avea misiunea dificilă de a recâştiga capitala Turciei, trecută în mâinile opoziţiei în 2019, relatează agenţia AFP.

Turgut Altinok, actualul primar în Keçiören, unul dintre cele mai populate cartiere ale Ankarei, va apăra Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan împotriva primarului popular în exerciţiu Mansur Yavas, membru al principalului partid de opoziţie (CHP, social-democrat).

Mansur Yavas, care se numără printre cei mai populari politicieni ai Turciei, este lăudat pentru acţiunea sa din 2019 la conducerea Ankarei.

CHP a recâştigat de asemenea controlul Istanbulului în acel an, provocând cea mai umilitoare înfrângere pentru AKP, aflat la putere din 2002. Cele mai mari două oraşe ale Turciei erau în mâinile AKP şi ale predecesorilor săi islamişti de 25 de ani.

„Nu numai că ne vom elibera oraşele şi le vom oferi servicii adecvate, dar le vom salva şi de aceşti slujitori ai imperialismului şi terorismului”, a insistat Erdogan, repetând retorica folosită la ultimele alegeri prezidenţiale, pe care le-a câştigat la sfârşitul lunii mai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4598 secunde