Evacuarea afganilor va continua chiar și după retragerea trupelor americane

180
Evacuarea afganilor va continua chiar și după retragerea trupelor americane - fondsuaafgani-1629811168.jpg

Articole de la același autor

Angajamentul SUA față de afganii a căror viață este amenințată în țara lor se extinde dincolo de termenul de 31 august pe care președintele Joe Biden l-a stabilit pentru finalizarea evacuării trupelor din Afganistan, a declarat, pentru Reuters, un înalt oficial al Departamentului de Stat. Acesta a adăugat că promisiunea de a permite oamenilor să treacă în siguranță granița nu are o dată de expirare.

„Angajamentul față de afganii aflați în risc nu se termină pe 31 august”, le-a spus oficialul reporterilor, fără însă a elabora cum ar putea să-și continue Washingtonul acțiunea de a ajuta oamenii să părăsească țara dacă se retrage complet până la sfârșitul lunii.

Afganii și străinii panicați au luat cu asalt în ultimele zile aeroportul, înghesuindu-se pentru a prinde un zbor înainte ca forțele NATO să iasă complet din țară într-o săptămână.

„Am auzit de la talibani că vor un aeroport funcțional la mult timp după ce pleacă armata SUA. Talibanii au fost de acord de asemenea să permită trecerea în siguranță către aeroport iar acest angajament nu are dată de expirare”, a spus oficialul, vorbind sub condiția anonimatului.

Acesta a adăugat că chiar și atunci când nu va mai exista prezența militară americană, SUA se așteaptă ca afganii a căror viață este amenințată să aibă oportunitatea de a părăsi statul.

Însă rapoartele de pe teren deja arată că persoanele care ar putea fi evacuate au în față o călătorie periculoasă către aeroportul din Kabul și haosul de la porțile acestuia, înainte de a se îmbarca pe o aeronavă.

Liderii celor mai industrializate țări vor discuta miercuri despre evacuarea miilor de oameni care încearcă să iasă din Afganistan, în condițiile în care există tot mai multe temeri că timpul pentru acest lucru nu va fi suficient.

Pentagonul a informat, luni, că aproximativ 16.000 de persoane au fost evacuate în ultimele 24 de ore din Afganistan, de pe aeroportul din Kabul, o accelerare a operaţiunilor impusă de apropierea termenului limită de 31 august, transmite AFP.

Astfel, numărul persoanelor transferate din Afganistan începând din iulie a ajuns la 42.000. Un total de 37.000 de persoane au fost evacuate începând cu 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să preia controlul asupra capitalei Kabul, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

În ultimele 24 de ore, 61 de avioane militare şi civile din mai multe ţări au decolat de pe aeroportul din Kabul, a declarat generalul Hank Taylor din cadrul Statului Major al SUA, conform Agerpres.

Din cele 16.000 de persoane evacuate în ultimele 24 de ore, 11.000 au fost evacuate cu zboruri militare, a precizat acesta.

Printre ei se numără câteva mii de cetăţeni americani, precum şi mii de afgani care au cooperat cu SUA, care au solicitat sau au primit viză de imigrare, precum şi afgani care se tem de represalii din partea talibanilor pentru că au lucrat pentru ONG-uri, mass-media sau în alte locuri de muncă condamnate de islamişti, a spus Kirby.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4101 secunde