Explozie în fața unui tribunal, soldată cu 12 morți

131
Explozie în fața  unui tribunal,  soldată cu 12 morți - explozie12morti-1472820916.jpg

Articole recomandate

Explozia a două bombe în fața unui tribunal din nord-vestul Pakistanului a provocat moartea a cel puțin 12 persoane, la doar câteva ore după ce militanți ai unei facțiuni talibane pakistaneze au atacat un cartier populat de creștini din aceeași regiune, relatează Reuters online.

Trupurile avocaților, polițiștilor și civililor au fost luate de la locul exploziei, a declarat un responsabil local.

"Inițial a avut loc o explozie mică urmată de una puternică", a declarat acesta pentru Reuters.

Vineri dimineața, patru militanți au atacat un cartier cu populație creștină din Pakistan, ucigând cel puțin un agent de pază, potrivit armatei. Atacul a fost revendicat de către facțiunea pakistaneză a grupării talibane Jamaat-ur-Ahrar.

Autoritățile "au răspuns prompt" și i-au eliminat pe cei patru atacatori, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei, Asim Bajwa, pe Twitter.

Atacatorii, care purtau veste încărcate cu explozibil și aveau asupra lor arme, au avut un schimb de focuri cu forțele de securitate și au fost eliminați, potrivit armatei. Doi militari, un polițist și doi agenți de pază au fost răniți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5163 secunde