Fabrică austriacă de zahăr, amendată de ANPC pentru practici înșelătoare. Ce informații erau trecute pe ambalaj

258
Fabrică austriacă de zahăr, amendată de ANPC pentru practici înșelătoare. Ce informații erau trecute pe ambalaj - zahar-1670950052.jpg

Articole de la același autor

Fabrica de zahăr din Buzău, aparţinând Agrgana România, companie cu acționariat austriac, a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 50.000 de lei. Comisarii au descoperit că aceasta induce în eroare consumatorii în privinţa naturii ingredientelor şi produselor folosite.


ANPC a transmis,  că, în urma apariţiei în spaţiul public a unor articole referitoare la înşelarea consumatorilor asupra originii şi naturii zahărului fabricat şi pus pe piaţă de către grupul Agrana, a dispus ca structura sa regională, CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi), sā efectueze o acţiune de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu la Fabrica de zahăr din Buzău, aparţinând Agrana România SRL Bucureşti.

“După efectuarea verificărilor, s-a constatat utilizarea unei practici comerciale incorecte, respectiv o practică comercială înşelătoare, în raport cu natura şi originea ingredientului primar utilizat în fabricaţie. Astfel, fabrica din Buzău produce şi pune pe piaţă zahăr alb cristal sub două branduri cunoscute (respectiv Mărgăritar şi Coroniţa), ambalat în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea «Origine din UE şi din afara UE», fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul - sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr. De asemenea, fabrica din Buzău produce zahăr numai din zahăr brut obţinut din trestie de zahăr, importat ca atare din ţări din afara Uniunii Europene, spre exemplu Eswatini (Africa), Belize (America Centrală), Brazilia (America de Sud), pe care îl ambalează. În schimb, în unitate se ambalează şi zahăr obţinut din sfeclă de zahăr în fabrica din Roman a producătorului”, a transmis ANPC.

Sursa citată menţionează că a fost prezentată specificaţia tehnică a zahărului alb cristal normal (sortimentul pus pe piaţă pentru consumatori), în care nu se menţionează materiile prime din care este obţinut. Din documentele de certificare a calităţii prezentate, a rezultat că parametrii fizico-chimici şi microbiologici sunt aceiaşi pentru ambele produse.

“Ambele tipuri de zahăr se ambalează sub acelaşi brand, în acelaşi tip de ambalaj, cu aceeaşi etichetare, uneori un tip de zahăr, alteori celălalt tip, fiind inscripţionat pe ambalaj lotul de fabricaţie, care cuprinde în codificare un cod al fabricii, un cod al ambalatorului, un cod al naturii ingredientului primar [B – pentru sfeclă de zahăr (sugar beet), R – pentru trestie de zahăr (raw cane)], precum şi data ambalării. Cele două tipuri de zahăr nu se amestecă. Deşi informaţia corectă asupra naturii ingredientului primar ar putea fi determinată prin decodificarea lotului de fabricaţie, în realitate consumatorii nu au acces la aceasta, neexistând pe ambalaj vreo explicaţie a codului. De asemenea, informaţiile privind originea geografică sunt înscrise într-o formă echivocă, inexactă, «Origine din UE şi din afara UE», din declaraţii rezultând că este vorba de originea ingredientului primar. Nu se menţionează locul de producţie, România, produsul având declarat doar distribuitorul din Viena al grupului Agrana”, a mai precizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Citește mai departe


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8102 secunde