Feerie la Paris! Franţa a preluat preşedinţia Uniunii Europene

231
Feerie la Paris! Franţa a preluat preşedinţia Uniunii Europene - feerie-1641136629.jpg

Articole recomandate

Franţa a preluat, începând de sâmbătă, preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni, transmite agenţia AFP, consultată de Agerpres. Este pentru a 13-a oară când acest rol revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.

La miezul nopţii dintre ani, Slovenia a predat ştafeta preşedinţiei prin rotaţie a UE, pe care o preluase la 1 iulie 2021. În semestrul al doilea din 2022, rolul va reveni Cehiei.

Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee - reşedinţa din Paris a şefului statului - au fost luminate cu culoarea albastră a Europei. În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi scoase în evidenţă în acelaşi mod.

Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele celor 27 de state membre în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European. Preşedinţia convoacă reuniunile miniştrilor, stabileşte agenda acestora şi conduce negocierile. Aşadar, timp de şase luni, Franţa va dispune de o influenţă considerabilă pentru a promova anumite subiecte şi a găsi compromisuri între cele 27 de ţări, chiar dacă preşedinţia presupune neutralitate şi tact.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat, în mesajul de Anul Nou, că „2022 trebuie să fie anul unei cotituri europene”. Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpână pe destinul său”, arătase şeful statului încă din 9 decembrie.

Macron nu va prezida summiturile şi consiliile europene; acest rol îi revine preşedintelui Consiliului European, belgianul Charles Michel.

AFP reaminteşte că UE se află la o răspântie în privinţa mai multor probleme importante, începând cu securitatea în Europa, în contextul concentrării a mii de militari ruşi la frontiera Ucrainei şi cu criza produsă de coronavirus în domeniul sănătăţii, care afectează şi economia.

Agenţia apreciază că preşedintele francez poate conta şi pe sprijinul noului cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, care va prezida anul acesta G7, grupul celor mai avansate economic ţări - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite. În primul discurs de Anul Nou, succesorul Angelei Merkel a pledat pentru o Europă „mai suverană şi mai puternică”.

La rândul ei, şefa diplomaţiei de la Berlin, Annalena Baerbock, a promis „prietenilor noştri francezi” că pot conta pe susţinerea Germaniei.

Macron doreşte mai multe reforme în Europa: a spaţiului Schengen, pentru a proteja mai bine frontierele UE în faţa migraţiei; a regulilor bugetare cunoscute drept criteriile de la Maastricht; a apărării, în ciuda reticenţelor unor parteneri preocupaţi mai mult de protecţia oferită de NATO. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9824 secunde