Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul pentru revocarea unor privilegii

105
Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul pentru revocarea unor privilegii - fostcancelar-1660314099.jpg

Articole de la același autor

Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul ţării sale în încercarea de a i se restabili privilegiile speciale ce i-au fost retrase în luna mai, a declarat avocatul său pentru dpa vineri.

În procesul intentat la Curtea Administrativă din Berlin, Gerhard Schröder (78 de ani) cere să i se restituie un birou parlamentar, a declarat avocatul său din Hanovra, Michael Nagel.

Comisia parlamentară pentru buget a decis în mai că Schröder - ţinta de mult timp a unor critici acerbe în Germania pentru legăturile sale cu Rusia - trebuie să renunţe la dreptul său la un birou în Bundestag, deşi urma să-şi primească în continuare pensia şi servicii de pază.


Echipa juridică a fostului cancelar susţine că decizia Comisiei pentru buget din Bundestag de a tăia finanţarea biroului parlamentar al lui Schröder şi a-l desfiinţa este ilegală, potrivit unei declaraţii a firmei de avocatură obţinute de dpa.

Fostul cancelar, care a fost în funcţie între 1998 şi 2005, este criticat de ani de zile pentru legăturile sale cu companii de stat ruse, fiind considerat un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Presiunea asupra lui Schröder de a se distanţa de Putin a crescut după invazia Rusiei în Ucraina.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4022 secunde