Frații Musulmani, plângere la Curtea Penală Internațională

151
1
Frații Musulmani, plângere la Curtea Penală Internațională - fratii-1389118916.jpg

Articole recomandate

Avocați ai Fraților Musulmani, confreria președintelui egiptean destituit Mohamed Morsi, au anunțat, la Londra, că au depus o plângere la Curtea Penală Internațională (CPI), în vederea deschiderii  unei anchete pentru pre-supuse crime împotriva umanității comise în Egipt. În cursul unei conferințe de presă, avocați ai Partidului Libertății și Justiției (PLJ), aripa politică a mișcării Frații Musulmani, au anunțat că au depus la CPI o declarație în numele fostului președinte Mohamed Morsi, în care el acceptă jurisdicția internațională. Această declarație a fost făcută în contextul în care Egiptul nu a ratificat Sta-tutul de la Roma al CPI, iar Mohamed Morsi nu mai este președinte. "Regimul militar egiptean trebuie să primească un mesaj clar că riscă urmăriri penale. Acesta este scopul declarației de a accepta jurisdicția", a explicat avocatul John Dugard, la Londra. La 20 decembrie, avocații Fraților Musulmani au mai depus o plângere, - sau "comunicare", potrivit termenului CPI -, care prezintă dovezi, în opinia lor, de crime comise din momentul în care Mohamed Morsi, singurul președinte ales democratic în Egipt, a fost îndepărtat de la putere de militari, la 3 iulie 2013. Printre aceste presupuse crime, figurează cazuri de tortură, crime, încarcerări ilegale sau dispariții forțate. 


Comentează știrea

christian louboutin booties
28 februarie 2014
christian louboutin booties

louboutin spiked pigalle flats Stiri Actual : Frații Musulmani, plângere la Curtea Penală Internațională | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin booties http://dh.platinumacademy.com/images/christian-louboutin-daf-booty.asp

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4833 secunde