Galerie FOTO și VIDEO - Astăzi comemorăm 28 de ani de la cel mai mare dezastru nuclear din istorie

363

Articole recomandate

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. Un eveniment tragic, care a marcat istoria lumii. Explozia reactorului, echivalentă a peste 500 de bombe nucleare de mărimea celor de la Hiroshima, a lăsat în urmă oraș-fantomă, cu străzi pustii, case abandonate și sârmă ghimpată. Specialiștii spun că abia în anul 2525, emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal.


Pe 26 aprilie sunt comemorate victimele unuia dintre cele mai tragice evenimente din istoria omenirii. Explozia la reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a pus în alertă nu numai autoritățile sovietice de la acea vreme, dar și întreaga Europă. Zona a fost evacuata pe o raza de 30 de kilometri, iar unii dintre oamenii care s-au luptat cu incendiul de la reactor au murit la puțin timp după ce au fost expuși unui nivel de radiații de 13 mii de ori peste cel normal.


Urmările la scară largă ale dezastrului nu au fost observate pe moment, însă mutațiile genetice și explozia diverselor forme de cancer au dovedit că efectele radiațiilor încă se fac simțite. Copiii care s-au născut între 1986-1994 au avut o dezvoltare fizică întârziată și valori mai scăzute ale coeficientului de inteligență. Experții spun că abia în anul 2525, emisiile radioactive vor ajunge la un nivel normal.




După explozia din 26 aprilie 1986 de la reactorul numărul 4 al centralei situate la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev, reactorul a fost acoperit în grabă cu un sarcofag din beton care în prezent este fisurat.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Septembrie 2011
Stire din Actual : Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria
Pagina a fost generata in 1.1793 secunde