General american, cel mai înalt gradat, ucis în Afganistan

220
General american, cel mai înalt gradat, ucis în Afganistan - afghanistan1-1407331382.jpg

Articole recomandate

Uciderea unui general american de către un soldat afgan va duce la creșterea neîncrederii existente deja între cele două armate, fără a compromite însă instruirea soldaților afgani, care rămâne o prioritate pentru Washington și NATO, aflate pe punctul de a-și retrage trupele din Afganistan, notează miercuri AFP într-un comentariu.

Generalul de divizie Harold J. Greene, cel mai înalt gradat american care și-a pierdut viața într-un teatru de operațiuni de la războiul din Vietnam, a murit împușcat de un soldat afgan care a deschis focul în timpul unei întâlniri între trupele afgane și cele NATO.

Atacatorul, ale cărui motive rămân încă necunoscute, a rănit de asemenea alți circa 15 militari.

Acest atac amenință să complice și mai mult sarcina militarilor NATO în timpul ultimelor luni ale prezenței lor pe teritoriul afgan, până la retragerea planificată la sfârșitul acestui an. Atacul ar putea, de asemenea, compromite eforturile de pregătire a armatei afgane, care va trebui de anul viitor să se confrunte singură, sau cu ajutor american limitat, cu insurgența talibană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 11 Februarie 2014
Stire din Cultură-Educație : Cine vrea să studieze în America?
Pagina a fost generata in 0.3413 secunde