Geopolitica vaccinării în contextul pandemiei de Covid-19

199
Geopolitica vaccinării în contextul pandemiei de Covid-19 - academie-1638738495.jpg
Marți, 23 noiembrie 2021, în intervalul orar 21:00-22:30 va avea loc, sub egida Academiei Române, dezbaterea „The Politics of Making Vaccines“, organizată online de Universitatea din Amsterdam, cu implicarea Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei. Evenimentul este prilejuit de lansarea cărții Immunization and States. The Politics of Making Vaccines, apărută recent la Editura Routledge din Marea Britanie, sub coordonarea Stuart Blume (Universitatea din Amsterdam) și Baptiste Baylac-Paouly (Universitatea din Lyon).

 

Evenimentul va aduce în prim-plan teme de mare actualitate la nivel internațional, cum sunt geopolitica vaccinării în contextul pandemiei de Covid-19, rolul statelor în finanțarea cercetării și producției locale de vaccinuri, în diverse țări cu tradiție cum este și România.

 

Academia Română este reprezentată de cercetător dr. Valentin-Veron Toma, șeful Compartimentului de Antropologie Culturală și Socială din Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei, care pe parcursul anului 2020 a derulat un studiu de istorie a institutelor publice de vaccinare din România, rezultatele cercetării sale constituind unul dintre capitolele cărții: „Translating Pasteur’s Vision in Eastern Europe: The Role of the Cantacuzino Institute in Romanian Vaccination Policies and Vaccine Production“. Capitolul este dedicat producerii de vaccinuri autohtone în cele două instituții create de profesorul Ion Cantacuzino (1863-1934): Laboratorul de Medicină Experimentală (1901-1921) și Institutul Cantacuzino (1921-2021). Între temele abordate în acest studiu se numără: creșterea capacității de cercetare și dezvoltare pentru producerea de vaccinuri românești; diminuarea capacității de producție după 1990 și încercările recente de reluare a investițiilor publice la Institutul Cantacuzino după 2017. Este pus în context social, politic și economic rolul statului în finanțarea cercetării științifice fundamentale și aplicate în dezvoltarea de vaccinuri și este subliniată importanța finanțării publice a producției autohtone de vaccinuri în perioada post-pandemică.

 

Dezbaterea va fi moderată de prof. dr. Stuart Blume. Vor participa: prof. Ole Olesen,  Universitatea din Copenhaga, director executiv al European Vaccine Initiative, Paulo Gadelha, ex-președinte al Oswaldo Cruz Foundation din Rio de Janeiro, Brazilia, prof. María-Isabel Porras, Universitatea din Castilla-La Mancha, Spania și director al Health, History and Society Research Group, cercetător Jan Hendriks, cercetător Vesna Trifunović, cadru asociat la Institutul de Etnografie al Academiei Sârbe de Științe și Arte, și cercetător dr. Valentin-Veron Toma, șeful Compartimentului de Antropologie Culturală și Socială din Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“ al Academiei Române.

 

Evenimentul va avea loc pe platforma SPUI25 a Universității din Amsterdam, la adresa: https://spui25.nl/programma/the-politics-of-making-vaccines. Persoanele interesate se pot înscrie pe site-ul evenimentului pentru a urmări în direct dezbaterea prilejuită de lansarea cărții Immunization and States. The Politics of Making Vaccines.

Pagina a fost generata in 0.8114 secunde