X

Germania a decis să evacueze familiile diplomaţilor săi din Israel şi Liban

414
Germania a decis să evacueze familiile diplomaţilor săi din Israel şi Liban - 1-1727596183.jpg

Articole de la același autor

Germania a anunţat evacuarea familiilor diplomaţilor săi din Israel, Liban şi Cisiordania unde a decis, de asemenea, să reducă la strictul necesar personalul din misiunile sale diplomatice, relatează agenţia AFP.

Ministerul german de Externe a declarat că a reunit celula de criză după asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, pentru a discuta „situaţia foarte tensionată din Liban şi regiune după ultimele lovituri”.

„Berlinul a decis să ridice nivelul de criză pentru misiunile sale la Beirut, Ramallah şi Tel Aviv”, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Concret, acest lucru înseamnă că membrii familiilor personalului desemnat acolo vor pleca şi vor merge într-un loc sigur în regiune sau în Germania. Personalul aflat la post va fi redus, asigurându-ne totodată că misiunile sunt în continuare capabile să-şi îndeplinească toate sarcinile”, a adăugat sursa citată.

Germania şi-a avertizat deja cetăţenii cu privire la riscurile de a călători în Israel, Liban şi teritoriile palestiniene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5092 secunde