Germania/alegeri: Partidul Angelei Merkel câștigă scrutinul

Articole recomandate
Meta acceptă revenirea lui Donald Trump pe Facebook şi Instagram
26 Ianuarie 2023
Vasile Dîncu intervine în scandalul din coaliție pe tema rotativei
26 Ianuarie 2023
Armata Ucrainei a distrus 574 de avioane și elicoptere rusești
26 Ianuarie 2023
Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câștigat alegerile legislative desfășurate duminică în Germania, obținând conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne procente cuprinse între 32,5% și 33,5%, cu circa 12 procente în fața social-democraților care au înregistrat un record negativ (20-21%), în timp ce extrema-dreaptă devine a treia forță politică, fiind cotată în aceste sondaje cu circa 13% din voturi, relatează Agerpres.ro.
Deși a câștigat scrutinul, dacă aceste procente vor fi confirmate de numărarea voturilor, Uniunea Creștin-Democrată — Uniunea Creștin-Socială (CDU-CSU) s-ar afla totuși sub recordul negativ al cancelarului Merkel, de 33,8% în anul 2009.
Însă Partidul Social-Democrat (SPD) al lui Martin Schulz ar înregistra cel mai slab rezultat după anul 1945. Într-o primă reacție după aceste estimări, social-democrații au anunțat că nu vor reconstitui cu CDU-CSU actuala coaliție guvernamentală și vor intra în opoziție.
Cât despre formațiunea de extremă-dreapta antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), aceasta intră în premieră în parlamentul federal și cu un scor peste așteptări, dar cooptarea ei într-o coaliție este extrem de improbabilă.
În condițiile intrării social-democraților în opoziție, Angela Merkel ar urma să negocieze o coaliție cu liberalii din FDP, care au circa 10% în sondaje, însă numărul mandatelor ar putea fi insuficient pentru o majoritate, astfel că pot intra în calcule pentru o coaliție și Verzii precum și Partidul de Stânga, ambele având circa 9% în sondajele la ieșirea de la urne.
Însă sistemul de vot mixt proporțional și uninominal face orice estimare foarte dificilă în acest moment.

Top articole din Actual
Statuia lui Kalașnikov, modificată la nicio săptămână de la inaugurare
23 Septembrie 2017
Ungaria anunță un referendum împotriva lui George Soros
21 Septembrie 2017
Articole din aceeași secțiune
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017
Duminică, 24 Septembrie 2017