Germania este gata să trimită trupe suplimentare în ţările baltice

124
Germania este gata să trimită trupe suplimentare în ţările baltice - germania-1644243301.jpg

Articole recomandate

Germania este gata să trimită trupe suplimentare în ţările baltice, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu acordat canalului ARD, citat duminică de agenţia AFP, consultată de Agerpres.

„Suntem gata să luăm o decizie”, a spus Scholz, întrebat dacă trimiterea de întăriri ar putea fi decisă la reuniunea miniştrilor apărării din NATO prevăzută să aibă loc la jumătatea acestei luni.

Germania conduce o operaţiune a NATO în Lituania, unde sunt desfăşuraţi 500 de militari germani.

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, declarase anterior că Berlinul este gata să-şi întărească prezenţa în Lituania, precizând doar că „sunt trupe disponibile” şi că Berlinul discută cu Vilnius „despre ce ar fi util”.


Cancelarul german, care este aşteptat la Washington pentru prima sa întrevedere cu preşedintele american Joe Biden, are prevăzute şi întâlniri cu liderii republicilor baltice exsovietice la Berlin, în cursul acestei săptămâni, şi se va mai deplasa, luna aceasta, în Ucraina şi Rusia.

Într-o intervenţie în emisiunea „Report from Berlin”, el a reiterat că Germania „nu livrează arme în locuri aflate în criză şi nu livrează arme letale Ucrainei”, subliniind că aceasta a fost şi poziţia predecesoarei sale Angela Merkel şi că o majoritate a germanilor au aceeaşi opinie, în contextul în care a fost acuzat de parteneri din NATO, dar şi de SUA că nu exercită suficiente presiuni în criza legată de Ucraina. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3886 secunde