Serviciul de informaţii interne ale Germaniei (BfV) a creat o echipă operativă pentru a zădărnici orice tentativă a vreunui alt stat de a influenţa viitoarele alegeri federale, după avertismentul din luna octombrie privind acţiuni de spionaj şi sabotaj sprijinite de Rusia, transmite G4Media.
BfV a afirmat că înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 23 februarie ar putea avea loc încercări de dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj sau sabotaj.
”Pe fondul războiul rus de agresiune contra Ucrainei, Rusia probabil are cel mai mare şi cel mai evident interes de a influenţa alegerile în favoarea sa”, a afirmat BfV într-un comunicat.
Asemenea actori ar putea căuta să sprijine activ candidaţi individuali sau partide ori să discrediteze alţi candidaţi şi partide sau însuşi procesul democratic, a adăugat BfV.
Germania este al doilea mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei, stat invadat de forţele ruse în urmă cu aproape trei ani. Această realitate a avut ca rezultat un ”comportament tot mai agresiv” din partea Kremlinului faţă de Germania şi faţă de alţi aliaţi ai Ucrainei, a avertizat BfV în octombrie.
Un alt pericol este reprezentat de atacurile cibernetice şi de folosirea inteligenţei artificiale pentru a produce mesaje video false pentru a înşela alegătorii, a explicat Serviciul de informaţii interne german.
În luna aprilie, un lider al partidului ‘Alternativa pentru Germania’ a fost acuzat că a primit bani de la un website de ştiri pro-rus.