Greva de la Lufthansa, extinsă și la aeroportul din Munchen

216
Personalul navigant comercial al celei mai mari companii aeriene germane, Lufthansa, aflat în grevă de ieri dimineață în aeroporturile din Frankfurt și Berlin-Tegel, a continuat după-amiază la Munchen, a anunțat sindicatul UFO, relatează AFP. 


Greva însoțitorilor de bord a provocat deja anularea a jumătate dintre zborurile de scurt și mediu curier la aeroportul din Frankfurt, fiind anulate, de asemenea, și zboruri lung curier, potrivit unei purtătoare de cuvânt a companiei, care a precizat că este vorba de 180 de curse anulate în total.

La aeroportul Berlin-Tegel, unde greva s-a desfășurat între orele 03.00 și 11.00 GMT, Lufthansa a anulat zboruri de scurt și mediu curier, fiind raportate întârzieri și anulări de curse și la Munchen.

Greva a debutat la ora 04.00 GMT la aeroportul din Frankfurt, al treilea cel mai mare din Europa, și a durat până la ora 12.00 GMT. La aeroportul din Munchen, protestul s-a desfășurat între orele 11.00 și 22.00 GMT.

Mișcarea de protest a fost decisă de sindicat după eșecul negocierilor cu conducerea companiei privind salariile și condițiile de muncă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Septembrie 2012
Stire din Actual : Lufthansa, amenințată de o nouă grevă
Pagina a fost generata in 0.3789 secunde