Grupul de firme Lürssen s-a asociat cu Șantierul Naval Mangalia

2261
După cele câteva tentative de privatizare eșuate, puțini mai credeau că Șantierul Naval Mangalia va fi salvat de la faliment. Unitatea de construcții și reparații navale s-a născut în 1956, iar până în anul 2000 a funcționat în subordinea Ministerului Apărării. La scurt timp după trecerea la Ministerul Industriei, a început criza, care s-a acutizat și după preluarea companiei de către AVAS.

În picaj
Ultimul an de activitate cu profit a fost 2003. De atunci și până azi, șantierul a fost în continuu picaj. Veniturile au scăzut de la 2,655 milioane de dolari, în 2004, la 1,574 milioane de dolari, în 2007, iar fiecare an s-a încheiat cu un bilanț negativ: în 2004 - minus 292,67 mii de dolari, în 2005 - minus 730,73 mii de dolari, în 2006 - minus 325,06 mii de dolari, iar în 2007 - minus 383,79 mii de dolari. Volumul cumulat al pierderilor aproape că egalează capitalul social al companiei, de 5.276.010 lei (1,999 milioane de dolari la cursul de schimb de azi). La finele anului trecut, șantierul înregistra datorii în valoare totală de 8,108 milioane de lei.

Dator vândut
Nu e nevoie să cercetezi rapoartele financiare pentru a-ți da seama prin ce criză trece compania. Este suficient să arunci o singură privire la cheurile de acostare, în halele și pe platformele de producție. Sunt goale. Doar un doc de 200 tf al Marinei Militare, urcat pe uscat, pentru reparații, amintește de faptul că la Șantierul Naval Mangalia se mai și lucrează din când în când. Atmosfera contrastează flagrant cu ceea ce se întâmplă în mai toate șantiere navale din țară, care au ajuns să se sufoce de prea multe comenzi.
"La ora actuală, obligațiile neachitate către toate bugetele statului se ridică la 6,2 milioane de lei – a declarat, pentru cotidianul Cuget Liber, Ionel Mihalache, membru în consiliul de administrație al șantierului naval. Pentru achitarea lor, AVAS a cerut administratorilor societății să aprobe vânzarea unor active: o hală, sediul administrativ etc."

O problemă de securitate națională
Achitarea datoriilor nu rezolvă, însă, problema de fond: lipsa de eficiență economică. Cu dotările și organizarea actuală, șantierul nu este capabil să producă decât pierderi. AVAS era convins că doar un investitor privat poate face profitabilă compania. Trebuia găsită doar modalitatea potrivită pentru a-l implica.
Soluția privatizării a fost scoasă din calcul – mai ales din considerente de securitate națională. Marina Militară are nevoie de un șantier naval la care să poată apela în regim de urgență. Or, o firmă privată nu are nicio obligație și nici nu poate fi constrânsă să-i satisfacă cererea.

Afacere de familie
Astfel s-a ajuns la ideea asocierii în participațiune, iar ca partener de afacere a fost aleasă firma germană Lürssen Lar Investment GmbH, parte a Grupului Lürssen. Acesta are o carte de vizită impresionantă. Prima firmă Lürssen a fost înființată în 1875, la Bremen. De atunci și până azi, grupul – care este o afacere de familie - a construit peste 13.000 de nave militare și comerciale, fiind implicat și în producția germană de armament în al II-lea Război Mondial.
Lürssen este un partener major și furnizor de nave și servicii pentru marina militară a Germaniei, căreia i-a furnizat fregatele F124 și F125, corvetele K130 sau programele de căutătoare de mine, fiind bine cunoscut de numeroase țări de pe mai multe continente.

La drum, în parteneriat
Pe 26 august 2008, colegiul director al AVAS și-a mandatat reprezentantul în adunarea generala a acționarilor companiei să voteze asocierea cu firma Lurssen Lar.
Potrivit contractului de joint-venture, încheiat pe o perioadă de 3 ani partea firmei Lürssen, din asociere, va fi de 51%, iar cea a Șantierului Naval Mangalia, de 49%, a declarat Mihalache. În România, compania germană va fi reprezentată de Mangalia Naval Systems SRL, o firmă înființată în scopul realizării acestui proiect. Lürssen va investi 10,5 milioane de euro la Mangalia, în echipamente de lucru și know-how.

Platformă pentru Forțele Navale
Lansarea parteneriatului româno – german a avut loc ieri, la Șantierul Naval Mangalia. La ceremonie au fost prezenți Friedrich Lürssen - patronul grupului, Gabriel Dumitrașcu – directorul general al AVAS, contra-amiralul Cornel Mihai – locțiitorul șefului departamentului pentru politici de apărare, contra-amiralul de flotilă Dan Popescu – șeful resurselor din cadrul Statului Major al Forțelor Navale, Klaus Borgschulte – director al Mangalia Naval Systems, Doru Jianu – directorul general al șantierului naval, numeroși invitați români și germani.
În cadrul festivității, Friedrich Lürssen a declarat că investiția germană va fi o platformă care va servi forțele navale române. "Vrem să fim parteneri pentru Marina Română și să realizăm și construcții noi. Marina militară va putea repara și construi nave în acest șantier. Suntem interesați în colaborarea cu Garda de Coastă, în cadrul unui program UE. Sunt contracte interesante pentru noi și vom avea succes." Klaus Borgschulte a afirmat că primele lucrări de reparații navale vor începe în luna noiembrie, iar în 2009, cel târziu în 2010, se vor face și construcții noi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.609 secunde