Guvernul canadian, atacat de hackeri din China

446
Guvernul canadian, atacat de hackeri din China - ffafba921b7b509985a9ab639d63ffd4.jpg

Articole recomandate

Guvernul canadian a fost, în ianuarie, ținta unui atac informatic major lansat din China, în cursul căruia hackerii au reușit să preia controlul asupra unor sisteme esențiale ale Ministerului de Finanțe și Consiliului Trezoreriei, a anunțat televiziunea publică CBC.

Secretariatul Consiliului Trezoreriei a recunoscut că a existat "o tentativă neautorizată de acces în rețeaua sa informatică", în urma căreia accesul la Internet al angajaților a fost restricționat temporar.
Postul de televiziune CBC a relatat că autorii atacului informatic, aflați în China, au reușit să preia controlul asupra computerelor mai multor înalți funcționari canadieni, scopul intruziunii fiind obținerea parolelor pentru "deblocarea tuturor bazelor de date ale guvernului".
Surse guvernamentale citate de CBC au afirmat că serverele folosite în atacul informatic se află în China, însă nu au putut preciza dacă hackerii erau chinezi sau au folosit numai serverele din această țară.
Postul de televiziune privat CTV susține că autorii atacului sunt angajați de guvernul chinez: "Spionajul cu originea în China a devenit o problemă majoră pentru Canada. Serviciul canadian de informații de securitate (SCRS) a recomandat guvernului să nu facă referire la China drept țara de origine a atacului și chiar să nu discute despre acest incident".
Serviciile de informații canadiene au declanșat o anchetă, pentru a stabili ce informații au fost accesate ilegal, dar și identitatea autorilor atacului informatic. Purtătorul de cuvânt al Secretariatului Consiliului Trezoreriei a insistat că "nu există indicații privind compromiterea unor date private ale cetățenilor canadieni".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4778 secunde