Iată cum combate Kim Jong Un seceta din Coreea de Nord

115
Iată cum combate Kim Jong Un seceta din Coreea de Nord - kimjong-1651763446.jpg

Articole de la același autor

Coreea de Nord a trimis funcționari guvernamentali și muncitori din întreprinderi la fermele din întreaga ţară, pentru a ajuta la combaterea efectelor secetei care amenință recoltele, au anunţat miercuri publicațiile oficiale ale regimului de la Phenian.

Coreea de Nord, care suferă de o penurie cronică de alimente, este deosebit de vulnerabilă la dezastrele naturale - în special la inundaţii şi secetă - din cauza lipsei de infrastructură, a defrişărilor şi a deceniilor de administrare proastă a statului.


Rodong Sinmun, jurnalul oficial al Partidului Muncitorilor aflat la guvernare în Coreea de Nord, a scris miercuri că funcţionari ai guvernului, angajaţi care lucrează în întreprinderi şi uzine s-au alăturat luptei în zonele afectate de secetă, potrivit AFP, preluată de Agerpres.


„De îndată ce au ajuns, au început să ude, lucrând împreună cu agricultorii pentru a lupta împotriva naturii”, potrivit jurnalului.

Articolul nu a precizat însă amploarea pagubelor suferite până în prezent, dar a subliniat că aceste măsuri urmăresc limitarea consecinţelor actualului val de secetă şi prevenirea unor eventuale pagube ulterioare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5721 secunde