Incineratorul "încinge" Lumina la peste 1.000 de grade

1238
La aproximativ 1.000 de metri de localitatea Lumina se construiește un nou incinerator de deșeuri cu regim special. Investiția realizată cu fonduri europene a fost ținută la secret, autoritățile locale temându-se de izbucnirea unui nou scandal așa cum s-a întâmplat atunci când s-a pornit instalația de incinerare de pe Badea Cârțan. Populația din localitate, nefiind informată în timp util despre ceea ce implică construcția unui astfel de incinerator la mică distanță de casele lor, a intrat în panică.

Un localnic ne-a spus ieri că mulți oameni sunt nemulțumiți în primul rând pentru că primarul a lucrat "pe la spate", fără să le spună că a vândut terenul în urmă cu cinci ani la preț scăzut. În al doilea rând se tem pentru sănătatea lor. Nu au cunoștințe de specialitate și asociază termenul de "crematoriu" cu cel de "incinerator" și se așteaptă ca instalația să scoată fum gros pe horn. Asta pentru că nimeni nu le-a spus nimic, pentru că autoritățile locale decid singure ce este mai bine și ce nu pentru localitate.
Primarul localității, Ioan Roman, ne-a spus că nu a avut timp să informeze populația, că i-au luat-o înainte contracandidații prin instigarea celor aproximativ 1.000 de localnici care s-au declarat nemulțumiți față de decizia primarului de a permite funcționarea incineratorului pe terenurile localității Lumina. "Au fost instigați de adversarii mei politici, care au spus oamenilor că la Lumina va fi o a doua Copșa Mică", a declarat primarul.
E greu de crezut faptul că primarul nu a avut timp să-și informeze oamenii cu privire la proiect, atâta timp cât lucrarea se află în stadiu avansat de construcție și urmează să fie finalizată în luna iunie a acestui an.
Ce aștepta? Să înceapă să funcționeze incineratorul și apoi să le spună? Este normal ca, atunci când oamenii nu sunt informați, să se întrebe dacă incineratorul reprezintă un pericol.
Pentru a liniști spiritele, la sfârșitul săptămânii trecute, prefectul Dănuț Culețu a convocat toate autoritățile implicate, precum și reprezentanți ai cetățenilor din comună. S-a concluzionat că funcționarea incineratorului nu prezintă niciun risc pentru sănătatea populației din zonă.

Studiile de impact spun că incineratorul nu prezintă un pericol
Expertul de mediu Traian Petrescu ne-a spus că incineratorul dispune de o instalație de monitorizare automată, că temperatura de ardere este de 1.150
de grade și că la o asemenea temperatură orice fel de gaz se disociază în molecule. De asemenea, precizează el, instalația de incinerare este prevăzută cu filtre și spălător de gaze, iar în cazul unei defecțiuni, incineratorul se oprește automat. "Astfel de incineratoare se întâlnesc în Franța și Germania", spune Traian Petrescu.
Pe lângă studiul de mediu s-a realizat și un studiu de sănătate. Ambele analize au concluzionat că incineratorul nu prezintă niciun pericol pentru localnici.
Capacitatea incineratorului este de 1,2 tone pe șarjă.
În prezent, în țară se mai află doar două incineratoare autorizate: unul la Suceava și celălalt la București. Odată ce noul incinerator va fi pus în funcțiune se vor închide și celelalte care încă mai funcționează pe raza județului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7754 secunde