Indiferent dacă va ieși sau nu europarlamentar, EBA nu renunță la politică

706
Elena Băsescu, aspirant independent la un mandat de eurodeputat în Parlamentul European, s-a aflat ieri, la Constanța, în vizită la bunica sa, cu ocazia zilei Sfinților Constantin și Elena. EBA poartă, potrivit declarațiilor sale, numele bunicii din partea tatălui.
Evenimentul a marcat a doua prezență a sa la Constanța, de la debutul actualei campanii pentru alegerile din 7 iunie. În acest context, Elena Băsescu a declarat, pentru "Cuget liber", faptul că a intrat în această cursă ca urmare a dorinței sale de a-și clădi în continuare o carieră politică. Cât privește șansele pe care le are pentru a accede în forul legislativ al Uniunii Europene, EBA a ținut să precizeze că nu crede în sondajele de opinie și că, indiferent dacă va ieși sau nu europarlamentar, va rămâne în prim planul politicii românești: "Politică sunt hotărâtă să fac indiferent dacă ies sau nu europarlamentar".
Mărturisind că este obișnuită cu criticile, ea a explicat că preferă o candidatură independentă unui loc pe lista de partid: "Pe lista partidului, la căldurică, e mult mai ușor, mergând cu proiectul partidului". Totodată, EBA și-a exprimat dezamăgirea vizavi de faptul că tinerii români nu ies la vot și, în aceeași ordine de idei, față de faptul că prezența la urne se preconizează undeva la 20% în România în contextul proximelor alegeri. Chiar și așa, însă, candidatul independent la PE a subliniat că e decisă să nu renunțe: "De ce să renunț când vor alții?"
În ceea ce privește electoratul de care se simte cel mai apropiată, EBA a recunoscut fără rezerve: "Pentru mine și familia mea, Constanța e sfântă".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7136 secunde