Inundații catastrofale în Rusia

414
Inundații catastrofale în Rusia - rusiainundatie-1341756121.jpg
Cel puțin 107 persoane au murit sâmbătă în urma unor inundații produse de ploi torențiale în regiunea Krasnodarski Krai, în sudul Rusiei, au anunțat autoritățile ruse, relatează AFP. În districtul Krimsk, care pare cea mai afectată zonă de ploile torențiale și viiturile care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost găsite 96 de cadavre, inclusiv al unei fete în vârstă de zece ani, a anunțat poliția. Alte nouă cadavre au fost găsite la Ghelendjik, o stațiune balneară de la Marea Neagră, iar încă două în portul Novorosiisk.

Potrivit autorităților locale, peste 12.000 de locuitori și aproximativ 4.000 de locuințe au fost afectate de dezastru. Locuitorii stăteau la coadă pentru a obține alimente, în timp ce la intervenție părea că a sosit un număr important de salvatori.

Pe drum era formată o coloană importantă de camioane, unele încărcate cu grâu, aparent blocate în timp ce încercau să ajungă în portul Novorosiisk.

Președintele Vladimir Putin a efectuat o vizită în zona sinistrată, unde numărul victimelor nu a încetat să crească și unde nemulțumirea este tot mai puternică, potrivit unor martori, dar și pe site-uri de pe Internet, unde se multiplică acuzațiile de neglijență la adresa autorităților.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4829 secunde