Ion Țiriac și-a prezentat investiția de 40 de milioane de euro de lângă Guvern: ”Este începutul unei ere”

312
Ion Țiriac și-a prezentat investiția de 40 de milioane de euro de lângă Guvern: ”Este începutul unei ere” - tiriac-1652807467.jpg
Ion Țiriac a inaugurat astăzi Țiriac Tower, o clădire de birouri construită pe o suprafață de 31.000 de mp, în apropiere de Piața Victoriei și de Guvernul României, potrivit Antena3.ro


Construcția a început în decembrie 2018 și are 12 etaje și o parcare subterană pe 5 niveluri. Clădirea acoperă o suprafață totală utilă de 16.364 mp, iar în prezent a ajuns la un grad de închiriere de 95%.

Investiția totală în clădire s-a ridicat la 40 de milioane de euro, potrivit Forbes, iar 3 milioane de euro au fost investiți în soluțiile inovatoare și verzi ale proiectului.


„V-am chemat ca să ne lăudăm. Acest teren e aici de 15 ani. Clădirea asta are șarmul ei, în mijlocul Bucureștiului. Și ne mândrim cu ea. Ne lăudăm cu o construcție de 5 stele. Este începutul unei ere pentru Țiriac Imobiliare. A început cu București și vor urma Timișoara și Brașov. România e în urmă cu ceea ce înseamnă imobiliarele moderne. Beneficiile acestei clădiri vor merge către Federația Internațională Țiriac.


Trebuie să adaug că există o donație de 100-150 de milioane de euro de la Federația Internațională Țiriac. Banii vor fi folosiți la Otopeni. Vom face un hotel, o piscină olimpică a acoperită, o sală de gimnastică, un teren de tenis și o academie de tenis cu 30 de terenuri”, a declarat Ion Țiriac 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2528 secunde