Iordania a fost aleasă membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

45
Iordania a fost aleasă membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU - onu-1386352649.jpg

Articole recomandate

Iordania a fost aleasă, astăzi, membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, cu un mandat de doi ani, începând de la 1 ianuarie, după ce Arabia Saudită a refuzat să ocupe aceste loc, potrivit Mediafax.ro.

În urma votului oranizat în Adunarea Generală a ONU, Iordania a fost aleasă cu o majoritate de două treimi, primind 178 de voturi.

Iordania este singurul candidat prezentat de grupul țărilor Asia-Pacific pentru a ocupa locul lăsat vacant de Ryiad.

Regatul hașemit, care a fost o vreme reticent, s-a lăsat convins de saudiți, potrivit diplomaților și și-a prezentat oficial candidatura la 18 noiembrie.

Arabia Saudită a fost pentru prima dată aleasă pentru doi ani în Consiliul de Securitate printr-un vot în Adunarea Generală la 17 octombrie. Dar ea a creat o surpriză în momentul în care a anunțat că refuză să ocupe acest loc, un gest fără precedent. Țara a vrut să protesteze, în acest fel, față de incapacitatea Consiliului de Securitate de a acționa în conflictul din Siria.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4708 secunde