Irak / Cel puțin 36 de membri ai unui trib, executați de Statul Islamic

200
2
Irak / Cel puțin 36 de membri ai unui trib, executați de Statul Islamic - stat-1415035955.jpg

Articole recomandate

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a executat cel puțin 36 de persoane aparținând tribului sunnit Albunimer din vestul Irakului, a anunțat luni un lider tribal, potrivit AFP.
Insurgenții 'au executat duminică 36 de persoane, între care patru femei și trei copii', din acest trib din provincia Anbar, a precizat șeicul Naim al-Kuoud al-Nimrawi, potrivit Agerpres.ro.
Un alt lider tribal, tot din vestul Irakului, anunța în urmă cu o zi că jihadiștii au executat în ajun 67 de membri ai tribului.
Peste 200 de membri ai unor triburi sunnite, ostile Statului Islamic, au fost uciși în ultimele zile de către jihadiști în vestul Irakului.
Combatanții grupării radicale SI au înaintat semnificativ în provincia Anbar în ultimele săptămâni, amenințând să obțină controlul asupra întregii regiuni, care se întinde la frontiera siriană până la periferia capitalei Bagdad.
Masacre în masă au fost comise de jihadiști și în Siria, gruparea controlând și în acest stat măcinat de război un teritoriu considerabil.


Comentează știrea

mari
4 noiembrie 2014
Ocazie!

Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiati imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 5.9147 secunde