Iranul anunță suspendarea îmbogățirii uraniului la nivelul de 20%

205
2
Iranul anunță suspendarea îmbogățirii uraniului la nivelul de 20% - uraniumina-1390210447.jpg

Articole recomandate

Îmbogățirea uraniului la nivelul de 20% va fi suspendată, conform unui acord nuclear încheiat între Iran și marile puteri, a anunțat Ali Akbar Salehi, directorul organizației iraniene pentru energie nucleară, relatează AFP.


"Suspendarea voluntară a îmbogățirii uraniului la nivelul de 20% este principala măsură pe care o adoptăm în această zi de luni, la ora locală 12.00 (10.30, ora României)", a declarat Salehi citat de agenția oficială Irna.


"Două loturi (de centrifuge) de la Natanz și patru loturi de la Fordo vor fi deconectate până la ora locală 12.00, ceea ce înseamnă că producția de (uraniu îmbogățit la nivelul de) 20% va fi stopată", a precizat directorul Organizației Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).


"Avem suficiente stocuri de uraniu îmbogățit la nivelul de 20% pentru următorii patru sau cinci ani, deci nu avem nevoie" să continuăm producția, a subliniat el.


Acordul încheiat pe 24 noiembrie, la Geneva, de către Teheran și membrii Grupului 5+1 - China, Franța, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite și Germania - prevede limitarea îmbogățirii uraniului de către Iran la niveluri slabe, anunță realitatea.net.


Comentează știrea

2013 hermes handbags
18 mai 2014
2013 hermes handbags

hermes bags cost in india Stiri Actual : Iranul anunță suspendarea îmbogățirii uraniului la nivelul de 20% | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online 2013 hermes handbags http://www.forgettingfeet.dk/hermes-bags-spain-2013-hermes-handbags-4849.aspx

newest arrival hermes
7 iunie 2014
newest arrival hermes

hermes wallet nz Stiri Actual : Iranul anunță suspendarea îmbogățirii uraniului la nivelul de 20% | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online newest arrival hermes http://www.batten.dk/hermes-replica-handbags-add-so-much-to-your-fascination.aspx

Articole pe aceeași temă

Luni, 16 Decembrie 2013
Stire din Actual : Spion britanic  arestat în Iran
Pagina a fost generata in 0.969 secunde