Israelul a eliberat-o din închisoare pe tânăra palestiniană care a lovit un soldat
Articole recomandate
A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
20 Aprilie 2024
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Israelul a pus-o în libertate, duminică, pe tânăra palestiniană Ahed Tamimi, care a fost întemnițată, anul trecut, după ce lovise un soldat israelian în Cisiordania ocupată, întregul incident fiind transmis în direct pe o rețea de socializare online, transmit AFP și Reuters.
Tamimi (17 ani) a devenit un personaj cunoscut după ce incidentul produs la 15 decembrie 2017 în apropierea casei sale din satul Nabi Saleh a fost transmis live pe Facebook de către mama sa.
Autoritățile israeliene i-au adus tinerei 12 acuzații, printre care atac în formă agravată, iar în luna martie Ahed Tamimi a pledat vinovată la acuzația de atac, fiind condamnată la opt luni de închisoare. Ea a fost eliberată din motive administrative.
Purtătorul de cuvânt al Administrației Penitenciarelor din Israel, Assaf Librati, a anunțat că Ahed Tamimi și mama sa, de asemenea încarcerată după incidentul din decembrie anul trecut, au părăsit închisoarea Sharon și se află în drum spre Cisiordania.
Cazul lui Ahed Tamimi a atras critici la nivel internațional împotriva Israelului și a readus în atenția publicului cazurile tinerilor palestinieni judecați de tribunale militare israeliene.
Tatăl tinerei, Bassem, a declarat că familia sa încearcă să-și continue viața normală și a oprit protestele săptămânale împotriva ocupației în Nabi Saleh, unde confruntările cu soldații israelieni au devenit un fapt obișnuit. El a adăugat că Ahed Tamimi intenționează să urmeze cursurile unei facultăți de drept, scrie Agerpres.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 27 Iulie 2018
Vineri, 20 Iulie 2018
Duminică, 01 Iulie 2018
Joi, 21 Iunie 2018
Marţi, 19 Iunie 2018
Marţi, 05 Iunie 2018
Miercuri, 30 Mai 2018
Miercuri, 23 Mai 2018