X

Israelul şi Palestina au încheiat un armistiţiu în Fâşia Gaza, mediat de Egipt. Focul a încetat!

92
Israelul şi Palestina au încheiat un armistiţiu în Fâşia Gaza, mediat de Egipt. Focul a încetat! - fondisrael-1659971176.jpg

Articole de la același autor

Israelul și militanții palestinieni au căzut de acord asupra unui armistițiu în Fâșia Gaza începând de duminică seară, arată surse egiptene de securitate, citate de Reuters. Armistițiul, mediat de Cairo, vine în urma unui weekend de bombardamente efectuate de armata israeliană asupra țintelor palestiniene și care au declanșat o serie de atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune împotriva orașelor din Israel.

Gruparea radicală Jihadul Islamic, din Palestina, a confirmat duminică încheierea armistiţiului cu Israelul.

„Cu puţin timp în urmă s-a găsit o formulă pentru anunţul egiptean privind un acord de încetare a focului, care se referă mai ales la angajamentul Egiptului de a lucra în favoarea eliberării a doi deţinuţi”, a precizat într-un comunicat Mohammed Al-Hindi, liderul aripii politice a mişcării.


Cei doi deținuți sunt Bassem Saadi şi Khaled Awawdeh. Arestarea primului, lunea trecută, în Cisiordania, s-a aflat la originea actualei escaladări a violenţelor din Fâșia Gaza. Începând de vineri, 43 de palestinieni au murit în raidurile efectuate de forțele israeliene, inclusiv 15 copii, conform celui mai recent comunicat al Ministerului Sănătăţii din Gaza.


Noua escaladare a confruntărilor, care amintește de războaiele anterioare din Gaza, îngrijorează puterile mondiale. Cu toate acestea, escaladarea tensiunilor a fost relativ limitată, deoarece Hamas, grupul islamist care guvernează Fâșia Gaza și care este mai puternic decât Jihadul Islamic (facțiune susținută de Iran), a rămas până acum în afara conflictului.

Oficialii din Gaza au declarat că 31 de palestinieni, dintre care cel puțin o treime sunt civili, au fost uciși până în prezent. Rachetele au paralizat o mare parte din sudul Israelului și i-au trimis pe locuitorii din orașe precum Tel Aviv și Ashkelon să se refugieze în adăposturi.


Reamintim că, duminică dimineață, Jihadul Islamic și-a extins raza de acțiune pentru a trage spre Ierusalim, într-o acțiune pe care a descris-o drept represalii pentru uciderea în timpul nopții de către armata israeliană a comandantului său din sudul Fâșiei Gaza – acesta fiind al doilea ofițer de rang înalt pe care organizația îl pierde în lupte.

Israelul a anunțat că interceptorul său de rachete, Iron Dome, a cărui rată de succes este estimată de armată la 97%, a doborât la vest de Ierusalim rachetele lansate de palestinieni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4334 secunde