Israelul va investi în energie regenerabilă

92
Israelul va investi în energie regenerabilă - isrealvainvesti-1635168669.jpg

Articole de la același autor

Lupta împoriva schimbărilor climatice devine „prioritate de securitate națională” în Israel, a anunțat prim-ministrul Naftali Bennett. Guvernul israelian s-a angajat să faciliteze investițiile în energia regenerabilă, înainte de summit-ul COP26. „Lupta împotriva încălzirii climatice constituie un nou interes de securitate naţională pentru Israel”, se arată într-un comunicat emis de guvernul israelian, potrivit Agerpres. În luna iunie a anului trecut, noul guvern de coaliţie condus de Bennett a fixat pentru Israel obiectivul de a reduce cu 27% emisiile sale de gaze cu efect de seră până în 2030 şi cu 85% până în 2050, în raport cu nivelul din 2015. Pentru a-şi reduce emisiile, statul israelian, care este una dintre ţările din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică ce investesc cel mai puţin în transporturile publice, prevede între altele să promoveze moduri de transport care consumă mai puţină energie. „Guvernul a aprobat numeroase decizii pentru a promova moduri de transport curate şi cu consum de carbon mic”, a declarat Bennett, care va participa la COP26, summit-ul climatic ce se va desfăşura între 31 octombrie şi 12 noiembrie în Scoţia. El a precizat că guvernul va anunţa o serie de acţiuni în acest sens.

Israelul vrea să se sprijine pe succesul a numeroase companii în domeniul securităţii cibernetice, al apărării şi tehnologiilor financiare, în condiţiile în care în sectorul de înalte tehnologii sunt angajaţi puţin peste 10% din populaţia sa activă. „Vrem să promovăm inovaţia şi să facilităm munca întreprinderilor din sectorul energiei verzi”, a declarat Karine Elharrar, ministrul israelian al energiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7635 secunde