Japonia se pregătește să desfășoare rachete cu rază lungă de acțiune, care pot lovi teritoriul Chinei

71
Japonia se pregătește să desfășoare rachete cu rază lungă de acțiune, care pot lovi teritoriul Chinei - japoniarachete-1661084765.jpeg

Articole de la același autor

Japonia ia în considerare să desfășoare 1.000 de rachete cu rază lungă de acțiune, într-o încercare de a-și accentua capacitățile de contraatac împotriva Chinei, relatează Reuters, care citează Yomiuri Shimbun. Tensiunile s-au accentuat puternic în Asia după vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan și după ce China a reacționat cu furie, aruncând cu rachete în apele din jurul insulei și trimițând avioane și nave de luptă să facă „exerciții”. Rachetele pe care japonezii plănuiesc să le desfășoare ar fi unele existente, însă modificate pentru a avea rază de acțiune mai lungă, de la 100 km la 1.000, scrie publicația japoneză, citând surse
guvernamentale. 


Reprezentanți ai diplomației nipone nu au răspuns solicitărilor Reuters de a confirma informația. Rachetele, care ar putea fi lansate de pe mare sau din avioane de luptă, ar fi staționate, în principal, în jurul insulelor Nansei și ar fi capabile să atingă zonele de coastă ale Coreei de Nord și ale Chinei. Japonia, o țară dezarmată după Al Doilea Război Mondial și pe care Constituția o obligă să fie pacifistă, își folosește forțele armate doar în scopuri de apărare, însă în ultima vreme și-a mărit considerabil cheltuielile din domeniul apărării și a luat o poziție ceva mai asertivă, mai ales în fața Chinei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3188 secunde