Junta din Myanmar a executat patru activiști pro-democrație, inclusiv un fost deputat

73
Junta din Myanmar a executat patru activiști pro-democrație, inclusiv un fost deputat - juntamyanmar-1658756848.jpg

Articole de la același autor

Junta din Myanmar a executat patru prizonieri, activiști pro-democrație, printre care un fost deputat din partidul fostei lidere birmane Aung San Suu Kyi, a informat luni presa de stat, în contextul în care pedeapsa cu moartea nu a mai fost practicată de zeci de ani, transmite AFP.

Condamnaţii, printre care cunoscutul militant activ pro-democraţie Kyaw Min Yu (Ko Jimmy), au fost acuzaţi de acte de teroare brutale şi inumane, conform Global New Light of Myanmar.

Potrivit jurnalului oficial, execuţiile au urmat procedurile din închisoare, fără a se preciza cum şi când au fost realizate.

De la lovitura militară din 1 februarie 2021, Myanmar a condamnat la pedeapsa cu moartea zeci de opozanţi ai juntei, conform Agerpres.

Phyo Zeya Thaw, fost deputat al partidului Liga Naţională pentru Democraţie condus de Aung San Suu Kyi, a fost arestat în noiembrie şi condamnat la moarte în ianuarie pentru încălcarea legii antiterorism.

Ceilalţi doi prizonieri executaţi sunt doi bărbaţi acuzaţi că au ucis o femeie pe care o bănuiau că ar fi informator al juntei.

Armata la putere continuă o represiune sângeroasă împotriva opozanţilor săi cu peste 2.000 de civili ucişi şi peste 15.000 arestaţi de la lovitura de stat, potrivit unui ONG local.

Ea este, de asemenea, vizată de acuzaţii de genocid împotriva minorităţii rohinngya. În 2017, peste 740.000 de membri ai acestei minorităţi musulmane şi-au găsit refugiu în tabere improvizate din Bangladesh pentru a scăpa de abuzurile armatei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6763 secunde