Kim Jong-un ar fi dispus să dialogheze cu media pentru un milon de dolari

196
1
Kim Jong-un ar fi dispus să dialogheze cu media pentru un milon de dolari - kimjongun-1374214640.jpg

Articole recomandate

Liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi dispus să acorde un interviu presei occidentale, cu ocazia marcării la 27 iulie a 60 de ani de la armistițiul care a pus capăt războiului din Coreea (1950-1953), însă interviul său are un preț mare - în jur de 1 milion de dolari, relatează joi publicația sud-coreeană The Chosun Ilbo, citând o sursă bine informată.




Kim Jong-un va cere un onorariu uriaș dacă presa străină va dori să-l intervieveze cu această ocazie, a indicat sursa citată de ziarul amintit, menționând că, la evenimentele dedicate armistițiului dintre cele două Corei, Phenianul a invitat zeci de jurnaliști străini, între care de la Associated Press, BBC, Kyodo News etc. 


Primii reprezentanți ai presei occidentale sunt așteptați în Coreea de Nord deja începând cu ziua de joi. Coreea de Nord a lansat o rachetă cu un satelit spațial la sfârșitul anului 2012 și a efectuat un al treilea test nuclear la începutul acestui an, ceea ce a atras înăsprirea sancțiunilor comunității internaționale împotriva sa. Pentru Phenian, toate acestea reprezintă realizări ce vor fi menționate cu ocazia celebrării armistițiului, care în partea de nord este numită "Ziua Victoriei". 


În anii '50, încetarea ostilităților a fost parafată printr-un armistițiu, dar nu a fost niciodată confirmată printr-un tratat de pace, astfel că teoretic cele două Corei se află în continuare în stare de război, scrie Agerpres.




Comentează știrea

noni
19 iulie 2013
un milion

De pumni in cap, da merita, pe putin.... cine ar d aun milion ca sa vorbeasca cu distrusul ala ?!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3565 secunde